Rătăcită prin neant.

by Elisabeta R.

Vin, dar nu știu de unde, mă duc, dar nu știu încotro- mă mir cum sunt atât de voios.”

Sunt fată. Am o cameră uneori ordonată,alteori nu, la fel cum îmi e şi sufletul, am sentimente neclare, am iubit şi-am fost iubită, am dezamăgit şi-am fost dezamăgită, am minţit şi-am fost minţită, am suferit, provocând şi eu la rândul meu suferinţă, am pierdut prietenii,câştigând altele,am oferit încredere, deşi aveam siguranţa că voi fii înşelată, am învăţat să sufăr în tăcere, am intrat în conflicte, am avut momente de depresie, dar şi de bucurie, am avut momente în care tot ce-mi doream era să uit trecutul, am avut şi momente de disperare în care simţeam că tot ce se află în jurul meu se prăbuşeşte, mi-am pus dorinţe cu toată credinţa mea, care în final s-au împlinit, am păstrat secrete, am dezgropat trecuturi  dureroase, am regretat, am luat decizii gândite sau pripite, am fost păcălită de aparenţe, am întors spatele oamenilor ce mă iubeau, am pierdut luna, numărând stelele, am trădat, fiind şi eu trădată, am avut momente în care tot ce aveam nevoie era singurătatea, dar şi momente în care mă vroiam înconjurată de oameni dragi,am avut clipe în care tânjeam după laude şi complimente, am fost folosită,dar am şi folosit şi cel mai important am iertat şi-am fost iertată.

Pot fii în atât de multe moduri, pot fii atât de diferită de la un moment, la altul, pot fii tristă şi fericită cu lacrimi în ochi, în acelaşi timp, pot preţui un lucru sau o fiinţă, până ajung la obsesie, iar pe inimă, mi-am pus vamă,dacă intri-n ea, plăteşti un preţ,iar de ieşi, eu voi plăti unul.

Tot timpul am fost preocupată să mă găsesc pe mine însămi, fără să pot realiza că eu sunt pierdută, pe undeva, pe drumul căutării mele.  Uit, deseori, că am fost învăţată că drumul e doar un mod de a ajunge la destinaţie şi că de fapt, cu fiecare pas ajung acolo. Mulţi cred că se află pe această lume doar pentru că joacă un rol, însă, eu, refuz să cred asta! Vreau să îmi creez propriul meu rol, propriul curs al vieţii, propriul scenariu, vreau să fiu deosebită, nu vreau să fiu pierdută în anonimat, iar apoi uitată de parcă nu aş fii existat niciodată. Îmi doresc să ies cumva din cotidian, să fac ceva special, să fiu demnă de-al meu nume!

Am tot căutat şi iubirea şi fericirea. Dar, de acum nu îmi voi mai căuta fericirea. De acum, îmi voi privi viaţa din prispa proprimilor ochi şi nu prin ai cuiva. Voi porni în căutarea aventurii de a-mi crea singură fericirea. E ciudat. Oare, de ce nu-mi caut pur şi simplu fericirea, dacă mi s-a spus că e singurul scop în viaţă? Şi, totuşi, ce e fericirea? Se spune că e dragoste. Sau linişte. Linişte? Sincer, nu pot să-mi dau seama. Poate sunt pe cale să descopăr. Cât despre iubire, iubirea nu te-ntreabă dacă o accepţi, ori nu. Dacă ea e hotărâtă, nu i te poţi opune. Vrei, nu vrei îi devi sclav, iar ea-ţi va fii stăpână!

Îmi place să citesc. Ador să mă pierd în spatele unor cărţi, să dispar pur şi simplu din lumea asta, să devin şi eu ceva în acea lume misterioasă, ce nu o voi avea niciodată şi de curând am constatat că fiecare carte citită îmi dăruieşte din a ei putere, mă face mai puternică, mă face mai periculoasă, însă iubesc să scriu pentru că în spatele fiecărui cuvânt, stau captive mii de imagini şi parcă fiecare literă cere a investi în ea toate ale noastre sentimente, de parcă i-am sculpta sensul. Odată cu ele, ne dăruim şi sufletele noastre,ascunse, undeva,acolo, într-un colţişor, minuscule pentru a se putea face cunoscute întregii lumi!

Vezi, tu, dragă cititorule, câteodată, prefer visele în schimbul realităţii, fie ele de zi ori de noapte, fie ele cu ochii-nchişi şi gândul, undeva, pecetluit, fie cu ochii larg deschişi, privind spre neantul de chipuri pline de viaţă,dar lipsite de suflete, cu gândul fugit, departe-n depărtări. Mă las, deseori, pradă viselor să mă poarte pe-ale lor aripi frânte, în locuri ce nici măcar cu inima nu am ajuns vreodată!

Advertisements