“In the memory of provenance, sweetheart!”

Să vorbesc despre mine?! Doamne,mi se pare cel mai dificil lucru.. Îmi năvălesc în cap nenumărate întrebări, dar fără vreun răspuns anume…

Pot fi în atât de multe moduri, pot fi atât de diferită de la un moment la altul; pot fi tristă şi fericită -cu lacrimi în ochi, în acelaşi tim;, pot preţui un lucru sau o fiinţă, până ajung la obsesie, iar o persoană intră greu în sufletul meu, dar atunci când iese, iese lăsând cratere imense în sufletul meu.

Sunt o adolescentă la fel ca şi oricare alta. Am o cameră uneori dezordonată, alteori obsesiv de ordonată; am sentimente neclare; am iubit şi-am fost iubită, am dezamăgit şi-am fost dezamăgită, am minţit şi-am fost minţită, am suferit, provocând şi eu la rândul meu suferinţă, am pierdut prietenii, câştigând altele, am oferit încredere, deşi aveam siguranţa că voi fii înşelată, am intrat în conflicte, am avut momente de depresie, dar şi de bucurie; am avut momente în care tot ce-mi doream era să uit trecutul, am avut şi momente de disperare în care simţeam că tot ce se află în jurul meu se prăbuşeşte; mi-am pus dorinţe cu toată credinţa mea, care în final s-au împlinit; am visat cu ochii deschişi, am păstrat secrete, am dezgropat trecuturi  dureroase, am regretat, am luat decizii gândite sau pripite, am fost păcălită de aparenţe, am întors spatele oamenilor care mă iubeau, am pierdut luna, numărând stelele, am trădat, fiind şi eu trădată, am avut momente în care tot ce aveam nevoie era singurătatea, dar şi momente în care mă vroiam înconjurată de oameni dragi; am avut clipe în care tânjeam după laude şi complimente, am fost folosită, dar am şi folosit şi cel mai important am iertat şi-am fost iertată.

Am greşit, iar în final am învăţat din ele, am depăşit impasurile, m-am maturizat,am învăţat să iubesc, să iert, să nu pun chiar tot la suflet, am realizat cine îmi este cu adevărat prieten; că părinţii indiferent cum se comportă cu tine, îţi vor fii veşnic alături încurajându-te şi sprijinindu-te, am învăţat să regret şi să cer iertare din tot sufletul meu şi am mai învăţat că întotdeauna este o cale de ieşire şi că Dumnezeu te ridică atunci când eşti mai jos, mai fără nici un strop de speranţă.

Şi cu toate acestea, am ajuns aici, acum. Nu aş fii putut deveni cea de azi dacă nu aş fi avut lângă mine oameni care să mă sprijine, cărora să le pese de mine, oameni pentru care existenţa mea înseamnă ceva, oameni a căror viaţă nu ar mai fi aceaşi fără mine!

 

Advertisements